18 dec. 2010

în paie,
globurile pielii

*
nestemată
steaua,
de pe pojghița cerului,
se oprește bălaie
între mioare


botul umed
atinse numele

*
trei magi
urnesc simbolice
podoabe,



copilul desfașă
inimile


27 nov. 2010

recomand: poezie

în ultima vreme n-am mai citit poezie... până de curând... nimic nu e întâmplător, nimic... îi mulțumesc doamnei Betiana pentru generozitatea de a-mi dărui două volume de poezie care mi-au mișcat inima adânc - două oglindiri, ca ale unor păsări care se însoțesc în zbor: Poemul dintr-un singur cuvânt - In memoriam Ștefan Ioanid, o antologie de poezie apărută la Editura Criterion Publishing - București, 2010, și Punct cu punct, de Betiana Călin (Editura Ex Libris Universalis - București, 2010)...


copilăria trece
de Ștefan Ioanid


Să asculți în pleoapele mele doar eretica
înnoptare a vinului, lemnul
subțire-al memoriei. și nimic


altceva între noi și îndepărtatul
zbor al peisajului decât acest soldat
culcat în cerul adânc, între moi și fragede
animale, între mai adânci
corăbii decât chiar mireasma. O, dar tu
să asculți doar eretica înnoptare a vinului


în pleoapele mele când îți voi spune
fără o falsă spaimă sau fără
o falsă aranjare a duminicii în globurile
asudate ale dimineții: poate fi aceasta
o mai adevărată iubire o mai neînsemnată


duminică. Copilăria trece
prin milostivenia astfel uitată
a blândei viețuiutoare, copilăria trece
- nici îndoială frumusețea
credinței tale - copilăria trece
prin cutele verzi ale florii,
Crinului


(poezie din antologia Ștefan Ioanid /Poemul dintr-un singur cuvânt - citată mai sus)


peisaj cu furtună
de Betiana Călin


Grei peste ape norii... îi vedeam mângâind cu limba
Pescăruși de nisip
Păsări cuminți și temătoare adunate-n cerc la sfat
Să zburăm? Să rămânem?


Dilema răspândea o umbră anxioasă
Între colții apoși ai zilei


(din volumul Punct cu punct/ Betiana Călin - citat mai sus)

21 nov. 2010

31 oct. 2010

Cuvinte care eliberează - Romanul unei psihanalize, de Marie Cardinal

"Astfel, graţie frumosului vis cu porumbarul, am aflat că totul e important, până şi excrementele, până şi castelul din cărţi de joc în temniţele căruia trăiam de atâta vreme.

Am înţeles că cei din jurul meu trăiau în castelele lor de cărţi de joc, majoritatea neştiind acest lucru. Toţi, fraţi!

De n-ar fi fost sângele, năduşeala, inima dezlănţuită, tremurăturile, apăsarea plămânilor, ceaţa care-mi astupa ochii şi urechile, aş fi avut curajul să mă tot adâncesc în analiză? Nu cred. Dacă n-aş fi avut şansa să mă îmbolnăvesc foarte rău, n-aş fi avut forţa să merg până la capătul înfruntării cu mine însămi."

- din cărticica "Cuvinte care eliberează - Romanul unei psihanalize", de Marie Cardinal, Editura 3, 1995, o carte la care am simţit nevoia să mă întorc, dupa mulţi ani! -

24 oct. 2010

orange sau gri?

acum cateva zile am avut un vis: printre alte lucruri pe care le faceam, mi-am amintit ca trebuia sa hranesc un caine. era cainele meu si era legat de un par, neglijent, cu o sfoara. i-am aruncat cateva coji de paine. am simtit ca ii era foame si, aruncandu-i acele coji care stiam ca nu-l vor satura, m-a cuprins o teribila rusine. ma gandeam ca ar trebui sa ii dau ceva hranitor, o mancare special aleasa pentru el, ma gandeam ca ar fi trebuit sa-l mangai, sa-l privesc, sa-l alint...
cand m-am trezit, am simtit atat de adanc lucrul acesta in mine... a fost, cu un timp in urma, experienta atat de vie din Biserica Italiana. la putin timp dupa, cu toata atmosfera aceea vibrand in mine, m-am inscris la Facultatea de Psihologie. sambata trecuta a fost deschiderea la facultate. ni s-a dat un CD cu suportul de curs pe primul semestru. am ajuns acasa si am rasfoit virtual cursurile. totul mi s-a parut anapoda. totul... sambata o sa merg sa ma retrag...
in vis, la ce mancare credeti ca m-am gandit pentru cainele meu neglijat? la morcovi!!
intr-adevar, imi doresc ceva orange, cu multa seva, pentru sufletul meu credincios! (slabanog precum calul din poveste, ulterior hranit cu jaratic si zburand ca vantul!)
sau poate o sa ma resemnez cu un caine costeliv, latrand ragusit, uitandu-si viata de minunat tovaras?

22 sept. 2010

"Viaţa vine fără surle şi trâmbiţe, şi miracolele cele mai răsunătoare nu conving niciodată pe cel ce nu vrea să fie convins."

Lytta Basset (pe care o ador!) - fragment din cartea "Ce lien qui ne meurt jamais", pentru care îi mulţumesc, iar şi iar, Vioricăi (http://www.cerudinnoi.ro/) pentru generozitatea ei fără sfârşit!

14 sept. 2010

Ce faci atunci când cãlãreşti un cal mort: lista celor zece opţiuni de top

10. Cumpãrã un bici mai zdravãn.
9. Schimbã cãlãreţii.
8. Declarã: “Aşa am cãlãrit întotdeauna acest cal.”
7. Numeşte o echipã sã resusciteze calul mort.
6. Ignorã calul mort... Care cal mort?
5. Înfiinţeazã o sesiune de antrenament sã înveţi sã cãlãreşti mai bine.
4. Contracteazã clienţi care sã cãlãreascã acel cal mort.
3. Numeşte un comitet care sã studieze calul mort.
2. Organizeazã vizite în alte locaţii pentru a vedea cum cãlăresc alţii un cal mort.
1.Înhamã mai mulţi cai morţi împreunã pentru a dobândi o vitezã sporitã.

Rãspunsul corect la aceastã întrebare, conform americanilor nativi, pieile roşii, este “descalecã”. Dar creierului îi place sã se conformeze unui plan, chiar şi atunci când nu mai funcţioneazã. Cel puţin ai ceva, însã, aşa cum am menţionat mai devreme, nu e decât o eroare de raţionament, numitã “mitul predestinãrii”. Multora dintre noi le place sã se comporte ca şi cum ar putea prezice viitorul şi ar putea influenţa cursul acestuia prin viziune şi acţiune. Dar adevãrul e cã în vreme ce poţi alege un traseu inventiv pentru viitor, nu poţi şti ce se va întâmpla în momentul urmãtor. Trebuie sã te adaptezi."

( fragment din cartea "Nu-ţi sta în cale" - de Robert K. Cooper, Editura ALLFA, 2009)

8 sept. 2010

3 sept. 2010

"Vai ţie, suflete, că zi după zi amâni şi singur pe tine te amăgeşti zicând: Mâine mă voi pocăi; şi nu ştii oare, vei ajunge ziua de mâine sau nu? Vai de tine, suflete, de câte ori te-a miluit pe tine Dumnezeu, şi iarăşi te-ai trândăvit; de câte ori te-a luminat, şi tu n-ai cunoscut; de câte ori te-a îndulcit, iar tu nu te-ai îngrijit! De câte ori te-a întărit, iar tu te-ai slăbit! De câte ori te-a tămăduit, iar tu te-ai rănit!"

(PROLOAGELE - Luna lui octombrie în 27 de zile - Întru această zi, cuvânt al Sfântului, Părintelui nostru Evagrie, despre umilinţa sufletului)

Rugăciunea, experienţa Vieţii Veşnice - de Arhimandritul Sofronie

"El umple sufletul, legându-l din ce în ce mai intim de El Însuşi."

(Arhimandritul Sofronie - "Rugăciunea, experienţa Vieţii Veşnice", Editura Deisis, 2007)

29 aug. 2010

Căile Domnului

"A fost un oarecare călugăr sihastru, plin de toate bunătăţile, care se ruga lui Dumnezeu, zicând aşa: "Doamne, dă-mi mie să ştiu ce sunt judecăţile Tale, cele de multe feluri". Şi a făcut post mare pentru această pricină. Dar nu i-a arătat lui Dumnezeu, de vreme ce este cu neputinţă omului a le cunoaşte pe acelea. El însă se nevoia mai departe, rugând pe Dumnezeu pentru aceasta. Deci Dumnezeu, vrând să-l încredinţeze pe el şi să nu se ostenească fără de minte, i-a dat lui un gând ca acesta: să meargă să cerceteze pe un bătrân vechi de zile, ce stătea departe de dânsul, ca să-l întrebe pe el. Deci, luându-şi hrană, s-a dus la stareţul. Şi i-a trimis lui Dumnezeu un înger în chip de călugăr şi, întâmpinând pe sihastru, i-a zis: "Unde mergi, robul lui Hristos?" Iar el i-a zis: "La cutare sihastru". "Şi eu, dar, voi merge cu tine la dânsul." Deci bucurându-se sihastrul de tovărăşie, au mers împreună. Şi în ziua dintâi, mergând, au găzduit la un oarecare om, iubitor de Dumnezeu, şi acela primindu-i pe ei i-a cinstit cu multă omenie şi au mâncat dintr-un blid de argint. Iar după ce au mâncat, îngerul luând blidul l-a aruncat în mare. Şi s-a întristat foarte, de aceasta, sihastrul. Iar de acolo mergând, a doua zi, au gâzduit la un om primitor de străini, care şi picioarele lor le-a spălat şi bine i-a cinstit pe ei. Şi omul acela a adus la dânşii pe singurul său fiu, ca să-l blagoslovească pe el, ceea ce au şi făcut. Dar peste noapte, mergând, îngerul i-a sugrumat copilul. Şi simţind sihastrul, nu i-a zis nimic, pricepând că mai pe urmă avea să înţeleagă. Iar a treia zi mergând, n-au aflat pe nimeni care să-i primească, însă au găsit o casă pustie, veche, şi şezând la umbra pereţilor, au început a mânca posmagi, de care ducea sihastrul. Şi, după ce au şezut ei, îngerul sculându-se s-a încins şi a început să dărâme casa şi iarăşi a o zidi pe ea. Atunci sihastrul a început a-l ocărî pe el cu mânie şi, mustrându-l, îi zicea aşa: "Oare înger eşti sau drac? Că nu faci lucrarea lui Dumnezeu". Şi i-a zis lui îngerul: "Dar ce am făcut?" Şi i-a răspuns bătrânul: "Ieri şi alaltăieri, acolo unde ne-au primit acei oameni de Dumnezeu iubitori, unuia blidul i l-ai aruncat în mare, şi altuia i-ai omorât copilul, iar aici, unde n-am aflat nimic şi nici oameni nu sunt, oare cui zideşti casa aceasta?"
Atunci i-a spus lui îngerul: "Să nu te minunezi, bătrânule, de aceasta, nici să nu te sminteşti de mine, ci ascultă ca să-ţi spun:
Omul care ne-a primit pe noi întâi era plăcut lui Dumnezeu întru toate, dar blidul pe care l-am aruncat îi venise lui dintr-o nedreptate. Deci, ca să nu-şi piardă plata sa din pricina blidului aceluia, l-am aruncat în mare, iar tu nu te mira de aceasta.
Asemenea, al doilea om plăcut este şi el lui Dumnezeu, dar dar de i-ar fi trăit acel copil mic, apoi de mare răutate avea să fie pricinuitor şi vas al vrăjmaşului. Pentru aceea l-am sugrumat şi i-am scos sufletul, pentru bunătatea tatălui său, ca şi acela să se mântuiască. Deci nici de aceasta să nu te sminteşti, părinte".
Iar bătrânul i-a zis: "Dar aici, în loc pustiu, ce faci, stricând casa aceasta şi iarăşi zidind-o pe ea?" Şi i-a răspuns îngerul: "Omul din casa aceasta şi-a pierdut averea şi, sărăcind, a plecat. Dar moşul lui, zidind palatul acesta, a pus aur în perete. Deci pentru aceea i-am surpat casa, ca nu cumva să piardă cineva pe Dumnezeu căutând aurul acela şi sufletul acela să se osândească, zidul nou arătând că pereţii vechi nu mai sunt". Şi acestea spunându-i-le cu de-amănuntul, îngerul i-a zis lui: "Mergi, bătrânule, la chilia ta înapoi şi nu te mai osteni fără de minte. Că grăieşte Duhul Sfânt: Judecăţile Domnului sunt adânci şi mult necercate şi neştiute de oameni. Deci nu căuta să le pătrunzi pe ele, că nu-ţi este ţie de folos". Şi acestea zicând către bătrân, îngerul, într-acel ceas, s-a făcut nevăzut. Iar sihastrul, temându-se foarte, a înţeles să nu mai întrebe de judecăţile lui Dumnezeu, spunând tuturor cele întâmplate. Şi aşa şi-a mântuit sufletul său în Domnul Dumnezeul nostru Iiisus Hristos."

Luna noiembrie în 21 de zile - PROLOAGELE, Vieţile sfinţilor şi cuvinte de învăţătură - Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991

Lourdes - 2009

14 aug. 2010

Dificultatea de a trăi/ Povestiri psihanalitice despre copii - de Francoise Dolto


"Omenirea s-a lansat în cursa de evitare a morţii corporale a indivizilor. Ce fiinţă umană nu ar subscrie la ea? Însă a venit clipa când omul civilizat este ameninţat de o altă moarte: cea a sensului vieţii şi morţii sale, a sensului dorinţei sale care este comuniune creatoare, izvor de de bucurie vie. Fără bucurie, fără această izbucnire hrănită de dialogul inimilor şi al limbajului subtil al comunicării, comuniunea creatoare nu este decât funcţionare mortală a unei relaţii corp la corp, devenită lucru împotriva altui lucru. Încarnarea umană, atât în momentul fecundării, cât şi în supravieţuirea ei zilnică, are mai multă nevoie să fie înconjurată de manifestări emoţionale decât de confort material sau de plăcere fizică, mai multă nevoie de certitudine în iubire decât de raţii echilibrate, mai multă nevoie de experienţa riscurilor şi suferinţelor, ca şi de asumarea angoasei de a le trăi şi de a trece astfel prin proba formării, decât de a fi ferit de toate acestea mulţumită unei siguranţe depersonalizate, garantă a menţinerii unor bune condiţii pentru supravieţuirea metabolismului organic."

Francoise Dolto - "Dificultatea de a trăi/ Povestiri psihanalitice despre copii" - Editura Trei, 2009 - pag. 133

Virginia Pinon Ilustracion



11 aug. 2010

cu mâinile deschise

am citit rândurile de mai jos pe site-ul dragei mele prietene Viorica Juncan, ww.ceruldinnoi.ro, căreia îi mulţumesc din suflet pentru permisiunea de a le posta pe blogul meu.

am citit rândurile de mai jos şi am plâns! o bucurie tainică mi-a cuprins inima!

am citit rândurile de mai jos în suflet cu o prietenă dragă, căreia i le dedic!

cu drag,

"Maestrul etern este VIAŢA pe calea manifestării ei în lume, sub o formă umană. Istoric întrupat, el nu apare decât dacă este chemat şi recunoscut, atunci când un altul are nevoie de ajutorul lui pentru a purta mărturia acestei VIEŢI.

Când un om, mulţumit până atunci cu soarta lui, îşi dă seama că este prizonier al relativului, momentul turnantei (cotiturii) a venit. Vocea, imposibil de ignorat, a supranaturalului prezent în Fiinţa lui esenţială, se face auzită. Ea îl cheamă să se transforme şi, răspunzând acestui apel, el se trezeşte la starea de elev. Totuşi, el nu va deveni acest elev, acest discipol, decât odată decis să „servească” şi să caute maestrul care îl va îndruma.

Pentru a putea vorbi despre o veritabilă trezire la starea de elev, trebuie ca acesta să fie atras de Cel cu Totul Altul cu o forţă care să repună în discuţie toată orientarea lui anterioară. O certitudine este necesară aici, sau cel puţin o preştiinţă destul de vie pentru a-şi angaja viaţa într-un sens, nu profan, ci transcendent, prin toată existenţa şi activitatea lui laică. Trezirea elevului interior coincide cu cea a maestrului interior, ca şi cu un apel insistent după maestrul din afară. Astfel se naşte constelaţia elementelor care duc la întâlnirea maestrului.

Elev şi maestru sunt Una: ei sunt cele două feţe ale VIEŢII care tinde să se manifeste, atât în conştiinţa elevului cât şi într-o întâlnire dintre două persoane. Noi toţi suntem , de fapt, discipolii – adormiţi poate – ai maestrului etern; noi suntem destinaţi, potenţial, să urmăm pe cel care ne cheamă la calea uniunii cu FIINŢA.

Omul nu-şi poate împlini destinul decât dacă ascultă vocea maestrului interior. El este deci, prin natură, un elev virtual, elevul interior faţă cu maestrul interior. La fel ca maestrul, elevul este întotdeauna „acolo”, deja în el. Arhetipul elevului este legat de cel al maestrului, ca arhetip al subiectului gata să-l urmeze, necondiţionat, pe calea uniunii cu FIINŢA.

Trezirea elevului nu are întotdeauna drept cauză un eveniment important; incidentul cel mai nesemnificativ poate aduce o turnantă interioară. Căci suferinţa Fiinţei esenţiale refulate pregăteşte de mult această trezire. Ea se exprimă în multe feluri. Scara lor merge de la indispoziţia fizică până la tendinţa la suicid, trecând prin nevroză şi depresie. Cu cât suferinţa, născută din Fiinţa esenţială, este mai puternică, cu atât există mai multe şanse pentru ca o cauză minimă să fie suficientă pentru a provoca un reviriment. O coardă a vibrat, cea a Fiinţei esenţiale, şi deodată necunoscutul se dezvăluie. Orice lucru capătă un caracter iniţiatic – deschide poarta misterului – şi „Cel cu Totul Altul” penetrează profunzimea conştiinţei. Omul a fost atins de marele Necunoscut. Primele clipe îl plonjează în confuzie. Fericit şi bulversat totodată, el gustă, timp de o fracţiune de secundă poate, o extraordinară libertate. El poate astfel să fie sesizat ce Cel cu Totul Altul de care se simte aparţinând. El întrevede o altã dimensiune, o plenitudine şi o profunzime necunoscute şi, în ele, promisiunea unei vieţi până atunci inaccesibile. Când toate acestea sunt resimţite ca un angajament şi nu pur şi simplu ca o impresie agreabilă, gata să se risipească în fum, este trezirea elevului. Dar o iluminare nu face încă un iluminat.

Pentru ca irupţia Fiinţei în conştiinţa obişnuită, trăită la prima experienţă iniţiatică, să aibă caracterul unei treziri, trebuie să se înţeleagă obligaţia pe care ea o implică. Şi aceasta reprezintă un efort a cărui natură şi direcţie diferă total de toate lucrările şi de toate sacrificiile cerute până atunci de la subiect.

Prin raport cu tot posibilul pe care experienţa iniţiatică îl face să se ridice la orizont, existenţa anterioară îi pare a fi fost trăită de un surd şi un orb. Ea pare fadă, lipsită de sens, solitară. Brusc ceva nou devine accesibil. În mod natural realizarea sa cere o metamorfoză interioară şi nu, ca înainte, o realizare tangibilă în lume. Pentru cel trezit la Cale, aceasta reprezintă o fericire dublată de o angajare deosebite. O nouă lege îi este impusă, nu din exterior, ci din interior. Mai mult încă, el este el însuşi această lege. Este aceasta în Fiinţa lui esenţială care aparţine FIINŢEI. A respecta această lege depinde de el însuşi şi nu de circumstanţele exterioare.

Este clipa trezirii la starea de elev. Omul aude vocea care îl cheamă să iasă din vechea lui realitate pentru a intra în noua realitate şi el este gata să i se supună: Calea pe care ea îl invită să o urmeze îi apare pur şi simplu evidentă şi simte că îi este destinată. Fără să o cunoască el trebuie s-o urmeze, ca şi cum aceste cuvinte ale vechii înţelepciuni indiene i s-ar aplica lui: „Fără a cunoaşte Calea, eu sunt Calea, cu mâinile deschise, cu mâinile deschise.”

„Dar cine se poate numi discipol? Numai acela pe care o nostalgie profundă l-a sesizat, pe care deznădejdea sa l-a adus la limita rezistenţei lui şi care se simte ameninţat de distrugere dacă nu ajunge să forţeze o ieşire.

Numai omul torturat de o nelinişte a inimii pe care nimic nu o face să cedeze atât timp cât ea nu şi-a găsit liniştea.

Numai cel care, odată angajat pe cale, ştie că nu poate da înapoi şi este gata să se lase îndrumat şi să se supună.

Numai cel pe care o mare încredere îl face capabil să se lase dus acolo unde nu mai înţelege şi care este gata să îndure toate încercările.

Omul dur cu sine însuşi, care acceptă să se abandoneze pentru a se supune Fiinţei care vrea să iasă la lumină în el.

Numai cel pe care Absolutul a pus stăpânire poate suporta toate dificultăţile întâlnite pe calea aspră pe care îl conduce maestrul.

Pe pragul sălii de exerciţii se poate citi, cu litere groase: „Totul sau nimic”. Discipolul abandonează totul în spatele lui; dar o certitudine îl va însoţi de acum: nu arbitrariul îl va întâlni, ci înţelepciunea intuitivă a maestrului. Direct acordat Fiinţei lui, maestrul va utiliza toate mijloacele pentru a-l aduce pe elev la viaţă. Moartea pe care i-o impune are drept scop VIAŢA de dincolo de viaţă şi moarte; nu distrugerea, ci FIINŢA strălucind prin ea. Iată sensul CĂII pe care maestrul o arată elevului.

Odată cu elevul, se naşte şi maestrul. Fără a şi-l reprezenta cu precizie, elevul care s-a trezit presimte ce înseamnă „maestrul”. Căci, într-o nouă conştiinţă, şi maestrul s-a trezit în el. Această conştiinţă a Căii, inerentă propriei lui Fiinţe esenţiale, cere o schimbare care îl va face transparent manifestării FIINŢEI. Această conştiinţă fundamentală nu seamănă cu conştiinţa primitivă care este pur şi simplu frica de a fi pedepsit şi se face auzită când pedeapsa ameninţă. Conştiinţa absolută nu priveşte nici datoriile de îndeplinit faţă de lume, de o persoană, de o sarcină sau de o comunitate, nici încălcările legii potrivit căreia: „Existenţa comunităţii este datoria membrilor ei.” Instanţa care vorbeşte prin vocea maestrului interior nu cere decât fidelitatea absolută faţă de propriul lui centru. Deciziile lui pot fi contrare angajamentelor profane de aceea, pentru a se supune conştiinţei absolute, cel care a devenit într-adevăr elev este capabil de conduite calificate de lume ca infidelitate, cruzime, trădare.

Omniprezenţa Absolutului se manifestă în conştiinţa superioară a celui trezit. Vocea maestrului interior este irevocabilă şi se poate numi elev doar cel care este gata să i se supună. Această supunere implică o disciplină necondiţionată.

Există două forme de disciplină, una este heteronomă, cealaltă autonomă. Cu prima omul se supune unei autorităţi exterioare, resimţită ca o putere străină şi o atingere la libertatea sa. Disciplina autonomă este expresia unei fidelităţi faţă de decizia luată în favoarea propriei sale Fiinţe esenţiale, - sursa adevăratei libertăţi.

Disciplina autonomă schimbă libertatea eului (de a face sau a evita ceea ce vrea el) contra libertăţii de a face, prin eu, ceea ce vrea Fiinţa esenţială. Instanţa care comandă aici este omul însuşi în Fiinţa lui esenţială, maestrul interior. Privirea sprijinită pe maestrul exterior nu face decât să aviveze energia maestrului interior. Când acesta lipseşte, acţiunea unui maestru din afară nu mai are forţă transformatoare. De fapt, nu mai există maestru. De aceea un adevărat maestru se retrage pentru a-l lăsa pe elev lui însuşi. El provoacă şi pune la încercare maestrul interior, apoi se dă deoparte pentru a nu jena.

Maestru şi elev trăiesc în acelaşi spaţiu. Ei respiră acelaşi aer vital, impregnat de calitate numinoasă, acest suflu venit dintr-o altă lume însufleţeşte, reîmprospătează, cer şi protejează; el aduce calmul şi hrana, el este neliniştitor şi familiar totodată.

Maestru şi elev stau în aceeaşi lumină, cea care face orice lucru transparent Fiinţei esenţiale. Ei trăiesc la o temperatură comună care îi leagă unul de altul şi pe unul şi pe celălalt cu tot universul într-un contact călduros, neîntrerupt, de la Fiinţă esenţială la Fiinţă esenţială.

Maestru şi elev se află în aceeaşi forţă de VIAŢĂ, al cărei curent îi penetrează, îi poartă, îi tonifică, îi face să progreseze. Ei sunt în slujba aceluiaşi Domn, în slujba FIINŢEI divine care vrea să se manifeste.

(...)

Omul atins de FIINŢĂ trăieşte sub semnul unei exigenţe total diferite, în bucuria şi în claritatea unei alte lumini. El ştie că în el o cu totul altă realitate s-a ridicat, sau mai degrabă el s-a deschis unei alte realităţi, sau şi mai exact, el însuşi s-a dezvoltat într-o persoană total diferită de ceea ce credea că este. Dar pentru a deveni ceea ce este el în Fiinţa sa esenţială, în şi pentru lume de asemenea, el are nevoie de un maestru."


(extras si tradus din cartea:
Karlfried Graf Durckheim, LE MAITRE INTERIEUR,
Le COURRIER DU LIVRE, PARIS,
editia a sasea la trad. in franceza (din germanã)

Traducerea Viorica Juncan

*fragment de pe site-ul Vioricăi, mai precis de aici*

mul-ţu-mesc!

10 aug. 2010

Sfânta Faustina şi Isus Milostivul

Sfânta Faustina
Isus Milostivul,
aşa cum i s-a arătat Sfintei Faustina
"Jezu, ufam Tobie!" - "Isuse, mă încred în Tine!"

"Sufletele care au o încredere fără limite sunt o foarte mare bucurie pentru Mine, spunea El, căci revărs în ele toată comoara harurilor Mele. Mă bucur dacă cer mult, căci dorinţa Mea este să dau mult şi să dau din belşug. Dimpotrivă, mă întristez dacă sufletele cer puţin, micşorându-şi inima."

*din cărticica "Viaţa şi misiunea Sfintei Faustina - Un dar de la Dumnezeu pentru timpurile noastre, apărută la Editura Galaxia Gutenberg, 2008 / librăria Pauline*

"Principala sarcină a surorii Faustina a fost de a transmite mai departe Bisericii şi lumii Mesajul Milostivirii, o recapitulare a adevărului biblic despre Iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de orice creatură, precum şi o chemare adresată fiecăruia dintre noi de a ne încredinţa vieţile Lui şi de a-l iubi din toată inima pe aproapele nostru" - Sora M. Elzbieta Siepak O.L.M., autoarea cărţii

7 aug. 2010

De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăzneţe propuse de Claudia Stan

"...Îmi place de asemenea exemplul lui Ilie, care se află într-un moment de deznădejde în faţa Domnului (cf. 1 Cr 19, 9-15). Condus pe muntele cel înalt, pe muntele revelaţiei, este întrebat de vocea divină: "Ce faci aici, Ilie?". Dumnezeu îi cere să iasă din acel întuneric al peşterii şi să stea în faţa lui aşa cum este, cu temerile, slăbiciunile, dificultăţile lui. Acolo, Dumnezeu i se descoperă sub o formă nouă, necunoscută lui, după care urmează a doua întrebare, la fel ca prima: "Ce faci aici, Ilie?", la care Ilie îi oferă acelaşi răspuns. Pare că nimic nu s-a schimbat, totuşi urmează trimiterea în misiune. Ce s-a schimbat, de fapt, în sufletul lui Ilie? S-a schimbat atitudinea cu care el priveşte propriile probleme în lumina descoperirii lui Dumnezeu sub o nouă formă: nu mai este o atitudine conflictuală, ci este o atitudine care îi permite să convieţuiască cu aceste probleme şi chiar să le depăşească, să meargă mai departe în misiunea lui."
PS Florentin Crihălmeanu, episcop, Eparhia Greco-Catolică de Cluj - Gherla

*fragment din cartea "De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăzneţe propuse de Claudia Stan", apărută în 2010 la Editura ARCB - o recomand cu căldură!*

Eleonora Arroyo



19 iul. 2010

atunci, în Biserica Italiană, vântul mi-a suflat în pene! vântul mi-a vorbit de iubire!
am văzut vizuina şi frica în care trăiam. a fost ceva care a răsturnat în mine căruţa grea şi obosită a fatalităţii...

18 iul. 2010

de obicei nu mă uit la TV. dar azi mi s-a întâmplat să lenevesc, cu telecomanda în braţe! zone reality este postul meu preferat, aşadar l-am vizitat la diverse ore, şi nu-mi pare rău, pentru secvenţa pe care am surprins-o la un moment dat la emisiunea În culisele Spitalului de urgenţă. era prezentat cazul unei femei care venise în vizită la soţul ei internat în spital, şi acolo a făcut stop cardiac (ea, soţia). echilibrul femeii era extrem de instabil, medicii simţind la un moment dat că o pierd. se încearcă o ultimă intervenţie, un cateter i se introduce prin gât, urmând să ajungă la inimă, si acolo nu ştiu ce să se întâmple. ei bine, nu fu să fie, ţiuitul specific de pe aparatele de comandă s-a auzit dezarmant, medicii arătându-se neputincioşi. şi în momentul acesta de maximă deznădejde, îşi face apariţia în pragul sălii de intervenţie soţul femeii. medicul principal care şi făcuse intervenţia pe inimă îl priveşte îngrozit, spunându-i că nu e cel mai potrivit moment pentru o vizită. soţul îi spune medicului, cu blândeţe, că vrea doar să o atingă pe soţia lui, atât... ceea ce a şi făcut. s-a apropiat încetişor de ea, a privit-o cu compasiune şi şi-a pus palmele pe capul ei, rămânând câteva secunde aşa, într-o tandreţe nespusă... apoi s-a întors la fel de încet şi s-a îndreptat spre ieşirea din cameră. ei bine, inima femeii a reînceput să bată! nu mint!...

11 iul. 2010

The Troggs

ştiu că ţara arde şi baba se piaptănă, ştiu! eu sunt băbuţa şi sunt în faţa unui geam... prin geamul ăsta văd o clasă de copii... sunt micuţi şi gureşi, plini de viaţă... îi văd şi zâmbesc! vreau să ne jucăm împreună cu cifre, litere, cuvinte, vreau să ne punem întrebări despre lume, curaj, prietenie şi să le trăim...

aţi înţeles ceva?
vreau să fiu învăţătoare!

(...în ziua aceea, în Biserica Italiană, a fost aşa, pur şi simplu... o chemare... poate ca atunci când Iisus şi-a ales prietenii pescari... fiind chemaţi, fiind strigaţi pe nume, ei s-au simţit atinşi...)

aud cântecul acesta de multă vreme în mine - dorinţa de a fi învăţătoare! aud freamătul acesta care face să nu mă gândesc la dificultăţi, ci să fiu crinul din biblie care doar înfloreşte! nădăjduiesc că Domnul o să aibă grijă de restul: de soare, sol bun, apă la timpul potrivit. eu răspund la o chemare a inimii cum n-am mai făcut de mult!...

doar înfloresc!...

9 iul. 2010

Despre Duhul Sfânt

"Duhul Sfânt este acela care ne ajută să distingem adevărul de fals şi binele de rău. Duhul Sfânt este asemenea lentilelor care măresc obiectele: ne face să vedem binele şi răul mărite. Cu ajutorul Duhului Sfânt, totul este mărit: atât acţiunile aparent nesemnificative făcute din iubire faţă de Dumnezeu, cât şi cele mai mici greşeli. Cu lentilele sale, un ceasornicar distinge mecanismele cele mai mici ale unui ceas: în acelaşi mod noi, iluminaţi de Duhul Sfânt, putem distinge toate detaliile bietei noastre vieţi.

Bunul Dumnezeu, trimiţându-ne Duhul Sfânt, s-a comportat cu noi ca un mare rege care şi-a însărcinat ministrul să-i calauzească supuşii, spunându-i: "Vei însoţi acest om pretutindeni şi-l vei aduce la mine viu şi nevătămat"."

Ioan-Maria Vianney - fragment din publicaţia lunară a Parohiei Romano-Catolice Sacre Coeur De la inimă la inimă, nr.74, mai 2010

6 iul. 2010

azi am auzit în biserică câteva cuvinte care îmi vorbeau. la modul personal, mie. eu, Monica-Nicoleta, am auzit nişte cuvinte, şi ele în mine aveau sens, înţeles. ele răsunau - izvorau, iar eu eram la întâlnirea cu ele, ca Rebecca la fântână...

iată-le:

" Pentru aceasta, iată Eu o voi atrage şi o voi duce în pustiu şi voi vorbi inimii ei;
Şi îi voi da viile ei de acolo, şi valea Acor o voi preface în poartă de nădejde; şi ea va fi voioasă ca în vremea tinereţii ei, ca în ziua când tu ai scos-o din pământul Egiptului.

Şi va fi în vremea aceea - zice Domnul - că ea Mă va numi: "Bărbatul meu" şi nu-Mi va mai zice: "Stăpânul meu". "


20 iun. 2010

cu ce am hrănit un pui de vrabie

l-am găsit în parcul Herăstrău lunea trecută! pe Bambinuţ! căzuse din cuibuleţul lui şi ţopăia, cu o aripioară puţin lovită, la baza unui pâlc de copaci. eram cu Mihnuţ... şi l-am luat acasă!

nu ştiam ce să-i dăm de mâncare. am căutat pe net şi nu am găsit cine ştie ce informaţii. cum avem doi papagali, am început să-i dăm ca păpică un pateuţ pentru papagali. într-un dop de sticlă de plastic am pus puţin pateu şi am amestecat cu un strop de apă, rezultând o pastă - nici prea fluidă, nici prea tare. ca să-i dăm păpica ne-am folosit de o linguriţă micuţă (de la un recipient pentru examenul coproparazitologic). când îi era foame, făcea scandal şi căsca cioculeţul mare, disperat! aşa i-am dat de mâncare primele două zile. a treia zi am mers la Plafar şi am cumpărat 3 pungi cu grâne: mei decorticat, grâu bulgur germinat (în pungă e un fel de tocătura fină, hrănitoare) şi fulgi de orez integral (şi fulgii ăştia sunt fini). puneam două-trei linguriţe (linguriţa mică de care am amintit) de mei, de bulgur şi de orez în căpăcel cu apă şi lăsam la înmuiat, ca atunci când îi dădeam păpică, amestecul să fie mai moale... şi Bambini mânca, dragul, cu mare poftă! cam 1,5-2 h era intervalul dintre mese. i-a mers foarte bine cu această mâncărică!



cam aşa arăta bucătărioara puiului de vrabie!

13 iun. 2010

Sfinţirea crinilor

Predici la solemnităţi, sărbători şi comemorări
pr. Anton Dancă
achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfântul Anton de Padova

III

Veti înflori precum crinii

Sfintirea crinilor

Cântam sau auzim cântând deseori în bisericile noastre urmatoarele versuri:

Daca doua mari zavoare

Nu te-ar tine mut mereu,

Ai sopti: Ce mester oare

Scoate pasari cântatoare?

Si ti-ar spune orice floare:

"Dumnezeu".

Mii de flori ne vorbesc despre existenta, frumusetea, întelepciunea si atotputernicia lui Dumnezeu, dar mai presus de toate floarea de crin; ea este cu predilectie floarea Sfintei Scripturi. Înteleptul Solomon, când a ajuns cu lucrarile maretului templu din Ierusalim la împodobirea lui interioara, n-a gasit alt ornament mai vrednic de casa Domnului decât floarea de crin (cf. IRg 7,19). Mirele dinCântarea cântarilor nu gaseste lucru mai frumos cu care sa se asemene pe sine, pentru a-i face bucurie iubitei sale, decât tot floarea de crin. El însusi îsi iubeste aleasa inimii pentru ca este total distinsa de alte fete; mirele spune: Cum este crinul printre spini, asa este iubita mea printre fete(Ct 3,1-2). Bucuria mirelui sta în faptul ca mireasa lui este frumoasa, curata si plina de parfumul virtutilor. Mirele este Cristos si mireasa este Biserica sa, de aceea scena din Cântarea cântarilorse transpune într-un cadru ceresc si mireasa îsi vede mirele cu bratele pline de crini. Încântata, spune: Iubitul meu în gradina lui s-a dus, între straturi pline de arome, sa-si pasca turma si crini frumosi s-adune (6,2). Înteleptul Ben Sirah, când si-a facut testamentul si a voit sa lase cea mai frumoasa povata urmasilor sai, le-a spus: Mireasma voastra sa fie ca mireasma de tamâie si voi sa înfloriti precum crinul (39,14). Când Isus a voit sa ne dea o lectie de încredere în Providenta divina, ne-a chemat sa privim crinii care nu se ostenesc, nu torc si nu tes, si cu toate acestea sunt mai frumos îmbracati decât a fost împaratul Solomon în culmea maririi sale (cf. Mt 6,28-29). Nimeni nu se poate îndoi de faptul ca Mântuitorul, asemenea mirelui din Cântarea Cântarilor, a venit sa-si pasca turma în gradina Bisericii si sa adune flori de crin.

O floare de crin, deosebit de frumoasa si de placut mirositoare, este sfântul Anton de Padova.

Precum pruncul Isus si-a gasit bucuria în bratele mamei sale, crin preacurat, mai frumos decât îngerii, tot asa si-a gasit bucuria în bratele sfântului Anton. Pentru aceasta îl vedem în icoane sau în statui cu pruncul Isus pe un brat si cu crinul în cealalta mâna.

Putem spune, fara teama de a ne însela, ca sfântul Anton a fost un crin plantat de Maica Domnului în gradina lui Isus de pe acest pamânt, fiindca el s-a nascut în sarbatoarea ei, 15 august 1195, în sarbatoarea Ridicarii cu Trupul si cu Sufletul în slava cereasca. Preacurata Fecioara Maria s-a ridicat la cer pentru a planta crini pe pamânt.

Ca sa creasca, orice crin trebuie udat de ploaia binefacatoare si irigat pe timp de seceta.

Pruncul nascut în familia lui Martin si a Taveriei din Lisabona (Portugalia) îndata a fost dus si spalat cu apa botezului, pentru a primi parfumul crinului, harul sfintitor si i s-a pus numele de Fernando, ceea ce înseamna om aducator de pace, nume cu specific mesianic, deoarece Isus a fost prorocit ca va fi principele pacii. Fernando a fost predestinat sa duca pacea lui Cristos la toti oamenii de bunavointa.

Mama sa, Taveria, deseori îl va duce la biserica din apropiere, închinata Maicii Domnului, si cu lacrimi de iubire îl va încredinta ocrotirii ei ceresti. Copilul o privea, se minuna de felul în care mama se ruga si simtea cum îl patrunde cu credinta si iubirea ei. Îngenunchind lânga mormântul sfântului martir Vincentiu, tot din aceasta biserica, cerea ajutorul lui pentru fiul ei: sa dea si el dovada iubirii fata de Isus cu pretul sângelui sau.

Crescut în gradina Maicii Domnului, alaturi de parfumul de crin al sfântului Vincentiu, udat de lacrimile mamei, Fernando a prins gustul rugaciunii înainte de a sti ce-i rugaciunea. Într-o zi s-a târât de-a busilea în biserica, în fata sfântului altar si a început sa gângureasca, sa-si miste buzele, asa cum o vazuse pe mama sa facând de atâtea ori. Numai Dumnezeu a stiut ce a voit sa spuna. Oricum, din inima curata ca de crin a pornit o ruga îngereasca. Diavolul invidios a voit sa-l sperie, ca sa nu mai vina aici niciodata pentru a se ruga si i-a aparut într-o forma înspaimântatoare. Fernando nu s-a speriat; a voit sa-si faca semnul crucii, dar n-a reusit sa-si duca mânuta pâna la frunte ci, cu degetul cel mare a facut semnul crucii pe lespedea de piatra din fata sa, care s-a înmuiat ca ceara si semnul a ramas întiparit pe ea pâna azi.

Intuind primejdia care îl pândea în viata din partea necuratului, a înteles sa-si apere crinul inimii, sfânta feciorie, prin votul curatiei. Avea doar vârsta de cinci ani si, strecurându-se în biserica, a înaintat pâna în fata statuii Maicii Domnului si rosteste juramântul de a trai curat toata viata.

Isus a voit ca în aceasta inima de crin ceresc sa puna flacara iubirii de serafim, ca atunci când îl va hrani cu pâinea îngerilor, cu prima sfânta Împartasanie, sa desavârseasca în el lucrarea Duhului Sfânt. Pentru aceasta, într-o zi aude cum bate cineva în poarta. Mama îl trimite pe Fernando sa vada cine-i si ce vrea. Deschizând poarta, el vede un mic cersetor cu un sac pe spate. Ce doresti?l-a întrebat Fernando. Vino sa-ti arat, i-a zis micul cersetor si, deschizând gura sacului, i-a aratat o multime de inimi parca vii si i-a zis: Asta vreau: inima ta! Dar cine esti? l-a întrebat Fernando. Cersetorul i-a raspuns: Tu stii cine sunt, pentru ca mama ta ti-a vorbit de multe ori despre mine. Si a disparut. Fernando, întors în casa i-a povestit mamei, care i-a confirmat: Isus îti vrea inima ta. I-a daruit-o total în ziua primei Împartasanii si niciodata nu i-a cerut-o înapoi, ci a voit sa o faca mai frumoasa din zi în zi.

Crinii trebuie sa fie aparati de garduri sau de ziduri, spre a nu fi profanati de animale.

Fernando se retrage între zidurile manastirii Fratilor Augustinieni. Cronicarul manastirii a consemnat în ziua venirii lui: Singuratatea manastirii s-a împodobit cu un crin.

Ca si cum ecoul rugaciunilor mamei nu s-ar fi stins în sufletul lui, Fernando vrea ca peste albul crinului sa puna purpura rosie a sângelui de martir. Vrea sa intre în rândul fratilor franciscani, cu o conditie: sa-l trimita misionar în Africa, pentru a avea posibilitatea sa-si dovedeasca iubirea fata de mântuirea fratilor pagâni. A fost primit si la intrarea în ordin si-a luat numele de Anton, ceea ce în limba greaca înseamna floare, în amintirea unei flori de crin care a umplut pustiul de parfum ceresc: sfântul Anton abate. A dorit ca floarea inimii de crin sa o planteze în Africa, numai ca planul lui Dumnezeu a fost altul: erau destui crestini-pagâni în Portugalia, Spania, Franta, Italia, care aveau trebuinta de o inima noua.

Prin predici, rugaciuni, posturi, suferinte si minuni nenumarate a voit sa readuca în suflete parfumul virtutilor crestine, mai ales parfumul ceresc al cerintei, sperantei si iubirii, oferind tuturor un mijloc eficace pentru a-l învinge pe Satana. Sfântul Anton îi învata pe cei ispititi sa se roage si chiar sa scrie pe o bucatica de piele un semn al crucii cu urmatoarea rugaciune, pe care sa o poarte cât mai aproape de inima: Iata crucea Domnului! Fugiti partilor vrajmase! A învins leul din tribul lui Iuda, odrasla lui David. Aleluia, aleluia! Multi s-au bucurat de adevarate minuni urmându-i sfatul.

Nici la moartea sfântului Anton, survenita la 13 iunie 1231, nu a încetat parfumul de crin al sufletului sau, ci din contra, la mormânt reîncep minunile. Credinciosii cer papei Grigore al IX-lea, care îl cunostea destul de bine, fiindca, sfântul Anton predicând într-o zi la Roma, s-a reînnoit minunea Rusaliilor: toti cei prezenti l-au înteles în limba materna. La insistenta credinciosilor, episcopilor si a cardinalilor, papa a hotarât deschiderea procesului de beatificare. Se cereau trei minuni care sa-i confirme sfintenia. S-au adus peste patruzeci de minuni savârsite. Unul dintre cardinali se opunea acestei grabe, fiindca, zicea el, n-a trecut nici un an de la moarte si a-l declara sfânt este împotriva uzantei canonice, asa ceva nu s-a mai pomenit. Dar acest cardinal a avut un vis într-o noapte: se facea ca îl însoteste pe papa Grigore al IX-lea la sfintirea unei biserici. Când au ajuns cu ceremoniile la punerea relicvelor în altar, cardinalul a uitat sa le aduca, atunci papa i-a poruncit sa ia relicve din trupul unui mort care tocmai atunci era adus în biserica. Cardinalul se opune, fiindca nu se stie daca mortul adus este sfânt sau nu. Papa îi porunceste sa mearga si, da la o parte valul de pe sicriu, sa vada cine este mortul. Facând ce i s-a poruncit, cardinalul constata ca în sicriu este trupul sfântului Anton care raspândea un parfum îmbatator de crin. Trezindu-se, a cerut el însusi declararea oficiala de sfânt. Ceea ce s-a si produs în ziua de Rusalii, 30 mai 1232, la mai putin de un an de la moarte.

Scriitorul Sofocle al Greciei din antichitate a spus o fraza memorabila: Multe sunt minunile lumii, dar cea mai frumoasa este omul (Antigona).

Parafrazându-l, putem spune: multe si frumoase sunt florile lumii, dar cei mai frumosi sunt sfintii si copiii care cresc curati precum crinii si parfumul virtutilor lor, parfumul ascultarii fata de parinti, evlavia fata de preacurata, credinta în prezenta lui Isus din altar, iubirea fata de semeni etc., îmbalsameaza sufletele noastre, ale tuturor oamenilor de pretutindeni.

Mijloceasca sfântul Anton de Padova ca acesti crini sa împodobeasca marele templu al lui Dumnezeu din Ierusalimul ceresc într-un chip mult mai minunat decât crinii împaratului Solomon din templul Ierusalimului pamântesc. Amin.

*articol de aici*

12 iun. 2010

Sf. Anton de Padova

Mâine, dragilor, e sărbătoarea Sfântului Anton de Padova!
13 iunie!
Să alergăm la Sfântul bun al tuturor inimilor,
al crinilor,
al copiilor!

3 iun. 2010

Mitropolit Antonie de Suroj

Grădina Edenului

MITROPOLIT ANTONIE DE SUROJ - CUGETĂRI DESPRE VIAŢĂ ŞI MOARTE

Conştientizarea prezentului
Moartea este piatra de încercare a atitudinii pe care o avem în faţa vieţii. Cei ce se tem de moarte se tem de viaţă. E imposibil să nu te temi de viaţă, cu toată complexitatea şi riscurile ei, dacă te temi de moarte. Aceasta înseamnă că a rezolva problema morţii nu este un lucru imposibil. Dacă ne temem de moarte, nu vom fi niciodată în stare să riscăm; ne vom petrece viaţa într-un mod laş, griju­liu şi timid. Numai când vom putea privi în faţă moartea, de-i vom găsi sensul şi de ne vom determina atitudinea noastră faţă de ea, numai atunci vom fi capabili să trăim fără frică şi în toată plinătatea capacităţilor noastre. De cele mai multe ori aşteptăm până la sfârşitul vieţii ca să privim moartea în faţă, în vreme ce am fi trăit cu totul altfel dacă am fi privit cu curaj moartea dintru început. Există o învăţătură patristică repetată necontenit de-a lungul secolelor, şi anume că ar trebui să ne gândim la moarte în tot timpul vieţii noastre. Dar dacă-i vom pomeni de aceasta omului contem­poran, care suferă de lipsă de bărbăţie, de credinţă şi de experienţă de trăire - trăsături care predomină în aceste vremuri -, el va crede că e chemat să trăiască în umbra morţii, într-o condiţie de întunecare şi de tristeţe, veşnic urmărit de această teamă în faţa morţii, viaţa pierzându-şi sensul. Dacă îşi va aminti de moarte în mod constant, o va resimţi ca pe o sabie a lui Damocles atârnată deasu­pra capului de un fir de păr, ce-l va împiedica să se bucure de viaţă şi să se împlinească. O astfel de înţelegere a celor spuse de Sfinţii Părinţi ar trebui respinsă. Grija faţă de moarte şi întreaga ei semnificaţie trebuie înţeleasă ca o sporire a vieţii, nu ca o umbrire a ei. În majoritatea timpului trăim ca şi cum ne-am întocmi un proiect pentru viaţa ce o vom trăi mai târziu. Nu trăim în mod definitiv, ci provizoriu, ca şi cum ne-am pregăti pentru ziua în care vom începe cu adevărat să trăim. Suntem precum sunt cei ce-şi întocmesc o ciornă, cu buna intenţie de a o recopia mai târziu. Dar versiunea finală nu va fi scrisă niciodată; moartea vine de multe ori chiar înainte de a ne formula intenţia de a întocmi o exprimare defini­tivă. Mereu credem că poate fi făcută mâine. „Voi trăi în mod aproximativ azi; mâine este atunci când voi acţiona în mod definitiv. E adevărat că lucrurile merg prost, dar dacă-mi dai încă puţin timp, le voi rezolva eu întrucâtva sau se vor aranja de la sine." Şi cu toate acestea, ştim cu toţii că de fapt timpul acela nu va veni niciodată. Adu-ţi aminte de moarte nu este o chemare de a trăi cu sentimentul terorii permanente la gândul că moartea ne ia pe neaşteptate şi că vom pieri împreună cu tot ce am construit. Acest cu­vânt înseamnă mai curând: „Fii conştient de faptul că ceea ce spui, ceea ce făptuieşti, asculţi, înduri sau primeşti acum, poate fi ultimul eveniment din viaţa ta." În acest caz trebuie să fie o încununare, nu o înfrângere; o culme, un apogeu, nu o cădere.

(din volumul Mitropolit Antonie de Suroj – "Viaţa, boala, moartea", Editura Sfântul Siluan, 2010, trad. Monahia Anastasia Igiroşanu)

*fragment de pe site-ul http://www.ceruldinnoi.ro/, pe care nu contenesc să vi-l recomand!*

27 mai 2010

Etty Hillesum

"Viaţa şi moartea, suferinţa şi bucuria, băşicile picioarelor învineţite, iasomia din spatele casei, persecuţiile, atrocităţile nenumărate, totul, totul este în mine şi formează un ansamblu puternic, îl accept ca pe o totalitate indivizibilă şi încep să înţeleg din ce în ce mai bine – pentru propriul meu folos, fără a o putea explica încă altora – logica acestei totalităţi. (…) Viaţa este frumoasă şi plină de sens în absurditatea ei, cu condiţia să ştim să înlesnim un loc pentru tot şi să o purtăm întreagă în noi în unitatea ei; atunci viaţa, de o manieră sau alta, formează un ansamblu perfect. De îndată ce refuzăm sau vrem să eliminăm anumite elemente, de îndată ce ne urmăm bunul nostru plac şi capriciul nostru pentru a admite un aspect al vieţii şi a-l respinge pe altul, atunci viaţa devine într-adevăr absurdă: de îndată ce ansamblul este pierdut, totul devine arbitrar."
(E. HILLESUM, Une vie bouleversée, Paris, Seuil, 1985)
(fragment preluat de pe http://www.ceruldinnoi.ro/)

19 mai 2010

Tony Buzan and his Mind Map



salut aceată schemă vie care ne ajută să structurăm un conţinut, să găsim asocieri cât mai colorate şi mai vii! yes, Mind Map!
îi mulţumesc doamnei Eva Bartok, preşedinta Asociaţiei Române pentru Copii Dislexici, pentru ghidare!

2 mai 2010

Mergi mai departe citind!

OMV lanseaza primul program social din Romania dedicat copiilor dislexici.

  • Parteneriat intre OMV si Asociatia Romana pentru Copii Dislexici sub umbrela programului „OMV Move & Help – Mergi mai departe citind”.
  • Primul portal despre dislexie din Romania si reeditarea unui manual de specialitate.
  • Campanie de strangere de fonduri in toate statiile OMV din Romania, in perioada 15 aprilie – 15 iunie 2010.

20 aprilie, Bucuresti – OMV lanseaza „OMV Move & Help – Mergi mai departe citind”, primul program social din Romania dedicat copiilor dislexici, prin derularea unor proiecte educationale in parteneriat cu Asociatia Romana pentru Copii Dislexici. Parte a initiativei internationale „OMV Move & Help”, programul urmareste informarea cu privire la dislexie in Romania si sustine accesul egal la educatie al copiilor afectati de aceasta tulburare de invatare.

In cadrul programului, OMV si Asociatia Romana pentru Copii Dislexicilanseaza www.dislexic.ro, primul portal din Romania care cuprinde informatii utile si avizate de specialisti despre dislexie. In Romania, numarul specialistilor in domeniu este extrem de redus si exista o singura scoala, la Targu Mures, unde copiii afectati de dislexie beneficiaza de un program de invatare adaptat nevoilor lor specifice.

De aceea, cu sprijinul OMV, a fost reeditat indrumatorul de specialitate „Eu citesc mai bine!” , realizat de un colectiv de autori din Targu Mures, membri ai Asociatiei Romane pentru Copii Dislexici. Atat portalul cat si manualul de specialitate vin in intampinarea parintilor, dascalilor si specialistilor care doresc sa se informeze despre dislexie si reprezinta o sursa importanta de initiere in domeniul tratarii acestei tulburari de invatare.

Campanie de strangere de fonduri in toate statiile OMV din tara

In plus, pentru a sustine cauza copiilor dislexici din Romania, OMVorganizeaza o campanie de strangere de fonduri in toate statiile OMV din tara, sub sloganul „Mergi mai departe citind”. In perioada 15 aprilie – 15 iunie 2010, OMV invita clientii si publicul larg sa achizitioneze cartile postale OMV Move & Help, care ilustreaza desene realizate de copiii de la scoala din Targu Mures. Beneficiile rezultate din vanzarea celor patru modele de cartipostale vor fi donate Asociatiei Romane pentru Copii Dislexici.

Parteneriat dedicat sustinerii copiilor dislexici

„Suntem convinsi ca aceasta initiativa educationala a OMV va contribui la sustinerea unei categorii de copii defavorizata in Romania, cei cu dislexie, si apreciem eforturile derulate pana acum de Asociatie, singura de profil din Romania. Ne bucuram ca putem veni in sprijinul acestor copii si invitam clientiiOMV si publicul larg sa sustina alaturi de noi aceasta initiativa”, a declaratRainer Schlang, Membru al Directoratului OMV Petrom , responsabil pentru activitatea de marketing.

dislexie, dislexic, OMV Move & Help – Mergi mai departe citind

Eva Bartok, PresedinteleAsociatiei Romane pentru Copii Dislexici si coordonator al indrumatorului „Eu citesc mai bine!” declara: „Desi dislexia este una dintre cele mai frecvente tulburari de invatare la nivel mondial, comunitatea persoanelor dislexice a fost dezavantajata pana in prezent de lipsa fondurilor si a unei informari adecvate. Astfel, initiativa «OMV Move & Help – Mergi mai departe citind» este cu atat mai importanta cu cat este prima de acest fel din tara noastra”.

Programul educational international al OMV, in al saptelea an

Programul international Move & Help a fost creat in anul 2004 ca o initiativa a OMV, grupul energetic lider in centura de crestere europeana, si sustine proiecte educationale in tarile in care compania este prezenta. Programul va fi dezvoltat si pe viitor, avand ca obiectiv principal reducerea analfabetismului functional si a tulburarilor de citire severe.

Desi dislexia este una dintre cele mai frecvente tulburari de invatare la nivel mondial, ce afecteaza 1 din 10 copii, in Romania exista un numar extrem de redus de pedagogi si specialisti formati in acest domeniu. Dislexia apare indiferent de nivelul de inteligenta iar acesti copii au nevoie de sprijin.

Pentru mai multe informatii vizitati www.dislexic.ro si www.omv.ro/dislexic.

Informatii generale:

Asociatia Romana pentru Copii Dislexici
Asociatia Romana pentru Copii Dislexici a fost infiintata in anul 2002 de catre parinti si cadre didactice (psihologi, logopezi, profesori, invatatori). Cu sediul la Targu Mures, Asociatia are ca obiective:

  • popularizarea si constientizarea existentei reale in Romania a fenomenului tulburarilor de invatare si a cunostintelor legate de acesta;
  • popularizarea metodelor adecvate de tratare;
  • asigurarea drepturilor si formelor de educatie a copiilor dislexici, similare celor din tarile europene si SUA;
  • implementarea metodelor inovative de tratare;
  • acordarea de sprijin copiilor dislexici si familiilor acestora;
  • formarea cadrelor didactice;
  • asigurarea sanselor egale pentru copiii dislexici in invatamant si in societate.

Printre activitatile Asociatiei se numara:

  • derularea diferitelor proiecte de popularizare, constientizare si sensibilizare;
  • elaborare de carti de specialitate;
  • cursuri de formare;
  • supervizare;
  • examinarea copiilor cu tulburari de invatare;
  • consiliere, informatii pentru parinti;
  • participari si prezentari la diferite conferinte nationale si internationale;
  • schimburi de experienta.

SC OMV PETROM MARKETING S.R.L.
OMV PETROM MARKETING este prezenta in Romania din anul 1998, avand sediul in Bucuresti si functionand ca o sucursala detinuta in totalitate deOMV, grupul energetic lider in centura de crestere europeana. OMV PETROM MARKETING a creat aproximativ 2.000 de locuri de munca prin reteaua celor 77 de statii OMV care reprezinta o cota de piata de 9% in sectorul distributiei de carburanti.
OMV este lider pe piata din Romania in ceea ce priveste calitatea produselor si serviciilor sale si a introdus conceptul statiilor de distributie carburant ca centre multifunctionale de servicii. Portofoliul de produse si servicii al statiilor OMV este unic in Romania si include 75 de restaurante si magazine VIVA, precum si sisteme performante de spalare a masinilor, servicii inovatoare de transfer de numerar si plata a ratelor bancare.
OMV a fost prima retea ecologica din Romania si singura retea care utilizeaza aditivi pentru toti carburantii, fiind si prima companie care a comercializat carburantii Euro 3, Euro 4 si Euro 5, motorina de inalta calitate produsa special pentru sezonul de iarna – OMV Alpin Diesel si carburantul cu cifra octanica 100 – OMV Carrera 100.

OMV: Sustenabilitate
OMV este semnatar al U.N. Global Compact si un sustinator activ al valorilor inscrise in Codul sau de Conduita. Acestea includ un puternic simt al responsabilitatii fata de mediul social si natural, in special in regiunile slab dezvoltate economic. OMV se preocupa continuu de problemele economice, de mediu si sociale legate de operatiunile sale intr-un mod responsabil. Compania raporteaza activitatile sale de sustenabilitate in cadrul unui raport realizat conform normelor Global Reporting Initiative. Acest raport este publicat odata cu raportul anual.


Material preluat de aici

buna, Tata

sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea